RISC major de accident la Cariera Husnicioara. Minerii au cerut oprirea excavatorului

Conducerea CEO e acuzată de sindicate că face angajări pe criterii incorecte

Sindicaliștii de la Cariera Husnicioara, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au cerut oprirea unui excavator de mari dimensiuni, pentru a nu se produce un nou dezastru, la scurt după cel de la Pinoasa, poate chiar cu pierderi de vieți omenești. Șefii sunt acuzați că forțează oamenii să lucreze.

Spre sfârșitul săptămânii, Cariera Husnicioara a întâmpinat probleme majore, mai ales de când s-a repornit grupul energetic de la Ișalnița în urma crizei energetice din luna iulie. Potrivit sindicaliștilor, aici, lucrătorii sunt expuși la riscuri considerabile, iar șansele ca echipamentele să se defecteze grav sunt mari, în special în cazul excavatorului de mari dimensiuni 05, care prezintă defecțiuni.

,,Șeful de carieră a fost informat că excavatorul 05 are un cablu deteriorat, cablul care asigură ridicarea/coborârea brațului roții port cupe. Prezintă uzură foarte accentuată în a fi folosi în exploatare acest excavator 05. Cablul se poate rupe și provoca tragedii și avarii. Cablurile sunt siguranța utilajului.  Șeful de carieră a fost informat, dar forțează oamenii să lucreze pe acest utilaj, iar folosința lui poate duce la un accident tehnic cu posibile victime. Catastrofa ar putea avea loc ca la Pinoasa”, a anunțat unul dintre liderii Federației Naționale a Muncii, Lulu Păuna, potrivit Gorjeanul.ro.

Minerii de la Husnicioara spun că, abia după multe insistențe ale lor, excavatorul a fost oprit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *