Un gorjean pasionat de scris, atunci când are un moment de inspirație sau îl doare ceva, credincios, dedicat voluntariatului și care a înființat o asociație pentru cei cu Sindrom Down, dar și prolife, după nașterea fiicei sale Ana, ne dezvăluie „arderile” sale. Este vorba despre Radu Buțu, care face toate astea fără să fie plătit, jobul lui fiind cu totul altul, acela de operator call center. Puteți afla povestea lui, în interviul EXCLUSIV care urmează.
Reporter: Cum v-ați descoperit pasiunea pentru presă?
Radu Buțu: Nu este neapărat o pasiune pentru presă, cât pentru scris (1). Fie că e vorba de un moment de inspirație, fie că ,,mă doare ceva” și simt nevoia să atac tema respectivă, nu mă pot abține uneori să nu scriu. Totodată, public ce scriu pentru că astfel încerc să las în urma mea o lume mai bună sub aspect moral.
R.: Care sunt publicațiile pe care le-ați înființat (sau la care sunteți colaborator) și unde pot fi găsite?
R.B.: Deși colaborez cu diverse publicații unde apar articole de-ale mele (unele doar online), nu sunt multe cele înființate de mine care să apară încă. În toate însă cred că se găsesc lucruri de folos (îndeosebi sufletesc), altfel nu mă implicam în editarea și/sau publicarea lor. De aceea le și recomand spre citire celor interesați, chiar dacă nu toate sunt fondate de mine: prima dragoste, cea care a facilitat apropierea de viitoarea mea soție la acel moment – ,,Calea Înălțării”(2) (unde am și debutat), ,,Zâmbet de copil” (3)– revistă dedicată familiilor ce au membri cu Sindromul Down, ,,Calea ortodoxă”(4), ,,Noul euxin”(5), ,,Europa ortodoxă”(6), R3media.ro(7), Magazincritic.ro – ziarul online(8), dar şi revista, și altele.
R.: Și, totuși, lucrați la un call center. Cum de nu v-ați îndreptat spre domeniul editorial?
R.B.: Scrisul rămâne o pasiune, deşi mi-ar plăcea să trăiesc din asta. E frumos şi în call-center, pentru că ofer soluţii pentru problemele clienţilor care ne sună.
R.: Aveți mai multe publicații online. Faceți asta doar din pasiune, sau reușiți să câștigați și bani?
R.B.: Ar fi frumos să câştig ceva, dar presa religioasă sau conservatoare sunt de nişă. Rămîne la nivelul de voluntariat, cu beneficii nefinanciare.
R.: Ce ați schimba în presa din România, dacă ați avea această putere?
R.B.: Două aspecte mă deranjează foarte tare şi le-aş schimba. Mi-a displăcut mereu presa de can-can, dar mai ales amestecul ei cu presa sportivă. Ce folos dintr-o ştire privind noua maşină/cucerire a fotbalistului x sau cum a apărut mai mult goală la plajă vedeta y? Doar sminteală, deci ar fi bine dacă nu ar exista asemenea mizerii. Mai tare decât asta mă deranjează amestecul politicului în presă, l-aș elimina. Când partidul x dă bani ziarului z ca să scrie de bine despre el, sau să scrie de rău despre partidul concurent cutare, afirm cu tărie că asta nu e presă, e doar prostituție. Vorbim de manipulare aici, nu de presă, care ar trebui să fie echidistantă politic, imparțială. Presa trebuie făcută cu frică de Dumnezeu, jurnalistul avînd conștiința că de tot ce scrie și efectele acelor articole va da seamă după moarte, la judecată, în fața unui Judecător nemitarnic (care nu ia mită, n.r.), milostiv, dar Drept.
R.: Care din temele abordate în publicațiile pe care le aveți vă atrage cel mai mult?
R.B.: Pentru că anumite teme sunt predilecte în ceea ce citesc, atunci despre ele scriu îndeosebi. Cum citesc mai ales literatură ortodoxă, despre Sindromul Down sau despre avort și subiecte conexe dreptului la viață, atunci și materialele mele abordează teme religioase, dizabilitatea, criza de sarcină, avortul, contracepția, eutanasia, sinuciderea asistată etc. Mai rar, scriu proză scurtă sau chiar poezie.
R.: Ați înființat o asociație. Cum de v-ați îndreptat spre domeniul non-guvernamental?
R.B.: Fac voluntariat de prin 2007, e principala pasiune, înaintea lecturii. Colaborez cu diverse O.N.G.-uri, unele naționale. După nașterea fetiței mele cu Sindrom Down, Ana, în 2014, și după experiența negativă din spital, am simțit că e necesar să fondez propria asociație, Asociația Down Art Therapy. E pentru cei cu Sindrom Down, dar și un O.N.G. prolife, care apără dreptul la viață de la concepție la moartea naturală. Cum îi zice și numele, ar trebui să facem art-terapie. Nu am făcut asta, din cauza lipsei unui sediu. Chiar dacă facem lucruri mărunte și suntem o picătură de bine într-un ocean de nevoi, ne ghidăm după un citat al marelui chirurg rus, Sfîntul Luca al Crimeii (9): ,,Principalul în viață este să faci întotdeauna bine oamenilor. Dacă nu poți să faci pentru oameni un bine mare, străduiește-te să faci măcar unul mic.” E din cartea sa care se cheamă ,,Am iubit pătimirea”. Despre ce facem sau am realizat pînă acum, sunt detalii pe site-ul nostru: www.asociatiaDART.org.
R.: Ce ar trebui să facă Statul, pentru ca sectorul non-guvernamental să se dezvolte mai bine?
R.B.: Sectorul O.N.G. rezolvă multe probleme pe care ar trebui să le soluționeze statul! Ajută mulți beneficiari direcți sau indirecți să progreseze, să ducă o viață mai bună. Nu mă pricep însă să spun cum ne-ar face statul viața mai ușoară nouă, O.N.G.-iștilor.
R.: Ce ați schimba în domeniul în care funcționează asociația, dacă ați avea această putere?
R.B.: Mentalitatea societății, prejudecățile multora. Am senzația că unii oameni se raportează la cei cu dizabilități de diverse feluri (și mă refer la cele ușor sesizabile cu ochiul liber) ca la niște leproși, îi evită. Dizabilitatea nu e contagioasă. Tipici sau nu, toți avem diferite daruri cu care putem face lumea din jur mai bună, deci suntem valoroși fiecare în parte. Acest lucru mi-ar plăcea să fie în inima tuturor oamenilor.
R.: Cum se împletesc toate astea cu viața de familie?
R.B.: Mai bine, mai rău. Glumesc. Cred că voluntariatul de orice fel îmbunătățește viața de familie. Există însă și riscul neglijării familiei dacă alocăm prea mult timp ajutorării celorlalți.
R.: Un mesaj pentru cititorii Verticalului?
R.B.: Viața trăită doar pe orizontală e o țintă ratată. Pierdem cerul și pe Hristos ce a murit pentru noi toți și pentru fiecare în parte. Nu suntem doar trup, avem și suflet. De aceea, nu ar trebui să ne sperie moartea, ci veșnicia ei. Să nu uităm că doar iubirea(10) e tare ca moartea, deci o biruiește. Iubirea jertfelnică. Să trăim o viață în iubire!
Ne doresc tuturor ,,să nu pierdem verticala”!
(1)
https://radubogdanbutu.wordpress.com/
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
https://r3media.ro/author/radu_butu
(8)
http://www.magazincritic.ro/author/radu-butu/
(9)
https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-luca-crimeei-arhiepiscopul-crimeea-120717.html
(10)
1 Corinteni, 13
