Intervenții Salvamont în masivele Parâng, Căpățânii și Piatra Craiului. Două persoane blocate pe munte, una accidentată și una lovită de fulger

Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Salvamont România

Patru persoane au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor, în masivele Parâng , Căpățânii și Piatra Craiului. Două persoane au rămas blocate pe munte, una este rănită și una lovită de fulger.

„Salvamontiștii gorjeni aflați in serviciul de tură operativă în baza Salvamont Rânca intervin în masivul Parang pentru recuperare a două persoane epuizate și blocate într-o zonă de abrupt din Valea Romanului, iar cei din Postul Salvamont Polovragi intervin în masivul Căpățânii, unde o persoană a fost lovită de fulger. Din primele informații persoana este în viață, din păcate frontul atmosferic nu permite intervenția elicopterului, singura șansă este deplasarea cu o ambulanța Salvamont și intervenția terestră. În zonă se deplasează și salvamontiștii din Vâlcea.
În masivul Piatra Craiului salvamontiștii argeșeni au solicitat un elicopter pentru a extrage cu troliul o persoană accidentată în zona Șaua Funduri.

Update 1 . Salvamontiștii gorjeni au ajuns la cele două persoane cu probleme din masivul Parâng , nu au probleme medicale deosebite, le vor recupera și le vor aduce la baza muntelui.

Update 2 . Și cele doua echipe de salvamontiști din Gorj și Vâlcea au ajuns la locația în care se află persoana lovita de fulger, o vor stabiliza și pregăti pentru transport cu ambulanța Salvamont Gorj către baza muntelui, unde o vor preda unei ambulanțe SAJ sau vor identifica o locație unde să poată ateriza elicopterul trimis din POA Craiova”, transmite Dispeceratul Național Salvamont România


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *