Elevii de la Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești participă în acest an la ediția a IV-a a Concursului organizat de Societatea de Științe Istorice din România și intitulat ”Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”. Cercetările elevilor, coordonați de doamna profesoară Elena Iorga Vasilcan au vizat Patrimoniul imobil- Apatia sau provocările prezentulului- Casele tip culă din Cornești și Stolojani- problema conservării patrimoniului local. S-a pus de asemenea accentul pe Patrimoniul immaterial-în Săptămâna patimilor, mai cu seamă la Joimari, când în această zonă se aprindeau cele mai multe focuri rituale.
În ce privește arhitectura românească din nordul Olteniei, s-a vorbit de o grupare de construcții, ,,una din trăsăturile fundamentale ale zonei o constituie alcătuirea ei din grupuri de construcții, realizate fiecare ca un edificiu independent. Astfel, în jurul casei vom întâlni adesea, rezolvate în chip deosebit o pivniță, o pivniță-hăinărie, o jitniță, un pătul, un grajd, și căsoaie pentru porci și poate chiar o cămară de prisacă.“
Arhitectura locuințelor a evoluat în timp determinată de condițiile istorice locale și de peisajul geografic și de politica administrativă. Formele geografice au contribuit la evoluția așezărilor și la apariția și dezvoltatea diferitelor ramuri ale agriculturii și stabilirea ocupației de bază a locuitorilor.
În ce privește sistemul constructive, fiecare construcție din lemn are talpa ca element constructiv alcătuită din două rânduri de trunchiuri masive- se așează pe un aliniament de bolovani de râu; urmează apoi temeiurile și pragurile cu usciorii și pereții din blăni care susțin coroana cailor cu pragurile de sus și fruntarele. Peste grinzile fruntarelor se ridică suita de căpriori a unui acoperiș de format înalt, în patru ape, îmbrăcat în învelitoare de șindrilă sau din blăni groase de stejar prinse în cuie de lemn
În ce ce privește locuința cu etaj, în secolul XIX tendința a fost de diminuarea a dimensiunilor groșilor și înlocuirea lor cu o talpă ușor ridicată de fața solului. ,,Măsura aceasta întălnită și la locuința cu parter, apare ca o odă care pare să ia ființă cu prilejul strămutării satelor la linie. Treptat se impune piatra de rău.., ajungându-se în final ca întreg parterul să fie făcut din zidărie.
Portul Popular și tradițiile din nordul județului Gorj
Elevii din clasele VI-VIII de la Școala Gimnazială ,, Antonie Mogoș” Bălești, structura Cornești, coordonați de doamna profesoară Elena Iorga -Vasilcan au promovat costumul popular gorjenesc particiăpând la diverse întruniri îmbrăcați în costumul traditional local. Costumul popular gorjenesc reprezintă un document care ne prezintă aspecte din viața și cultura locală.
Fără a face un scurt istoric al costumului popular, trebuie remarcat că există în costumul tradițional și elemente care marchează pregnant raporturile sociale. Modelele se diferențiază în funcție de epoca în care apar și de categoriile sociale , sub aspectul croiului, elementelor decorative și cromaticii folosite, În ziua de Paște pentru cinstirea sufletelor celor adormiți se dă de pomană. Această cutumă se păstrează în tot Gorjul iar femeile îmbrăcate în costumul traditional impart colaci, vase de lut cu mâncare pentru a-i pomeni pe cei morți.
Joi dimineaţa, în fiecare casă se face un foc mai mare sau focuri mici în curte, după câţi morţi are şi se crede că vin morţii şi se încălzesc. Lemnele pentru foc se adună miercuri dimineaţa din tufe de alun uscat.și boji Nu se taie, ci se rup cu mâna. Practica cea mai obişnuită este deci aprinderea focurilor după un scenariu ritual care se diferenţiază de aprinderea focurilor rituale la alte date calendaristice: Măcinici, Lăsatul Secului, Sângiorz, Florii, Sânziene, Sâmedru. Focurile se aprind pentru fiecare mort plecat din gospodărie pe podeaua locuinţei, în curte, în grădină, în cimitir lângă mormânt sau chiar peste mormânt şi în curtea bisericii pentru toţi morţii îngropaţi în cimitir; peste focuri, adevărate ruguri funerare, se dă de pomană, aşa cum se dă de pomană în cadrul ritualului de înhumare, peste sicriu sau peste groapă; lemnele şi bozii pentru foc se adună într-un anumit moment al zilei şi de anumite persoane; focul este ocolit ritual ca orice mormânt, cu apă sau tămâie.
În Săptămâna patimilor, mai cu seamă la Joimari, se aprindeau cele mai multe focuri rituale. Acestea au funcţie funerară. Ritul funerar păgân şi-a pus amprenta asupra evenimentelor petrecute în Săptămâna patimilor, devenind dominantă în două zile: joia şi sâmbăta. Tradiţia incinerării simbolice a morţilor în ziua de joi şi a învierii în ziua de Paște.
