Cum să-ți calculezi pensia, după noua legislație

Recalcularea pensiilor este un subiect de actualitate în România, iar Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit pensionarilor un ghid pentru a-și determina singuri majorarea pensiei. Conform noilor reglementări, care vor intra în vigoare la 1 septembrie 2024, formula de calcul a pensiei este una simplificată, dar eficientă.

Ministrul a explicat că pensionarii trebuie să se uite la secțiunea specifică din decizia lor de pensionare, unde se regăsesc punctele de stabilitate. Aceștia pot calcula valoarea finală a pensiei înmulțind numărul total de puncte cu valoarea punctului de referință, care este de 81 de lei. Această valoare rezultă din împărțirea punctului de pensie actual, de 2.032 lei, la 25.

„Pensionarii se uită la punctul G din decizie pe care le au și la acestea pot calcula punctele de stabilitate pe care le au. Înmulțim totalul punctelor cu 81 de lei, fiindcă noua lege are componente importante care țin de contributivitate și recompensa unei perioade lungi în care s-a lucrat. Legea stipulează că nicio pensie nu scade, dacă la recalculare e mai mică, ea rămâne la valoarea de dinainte recalculării. Prin urmare pe noua lege, indiferent de când ai ieșit la pensie, formula prin care se regăsesc punctele de contributivitate, de stabilitate și valoarea punctului de pensie ne va duce la un sistem de echitate”, a explicat ministrul Bucura Oprescu la RTV.

Punctele de stabilitate sunt o noutate și se acordă pentru anii de muncă peste cei 25 de ani necesari. De exemplu, pentru anii dintre 26 și 30 se acordă 0,50 puncte pe an, între 31 și 35 de ani se acordă 0,75 puncte, iar peste 36 de ani, 1 punct pe an.

Punctele asimilate sau necontributive sunt acordate pentru perioade precum stagiul militar, studiile universitare sau concediul pentru creșterea copilului. În plus, persoanele care au lucrat în condiții de muncă deosebite sau speciale vor primi puncte suplimentare, de 25% sau 50%, în funcție de grupa de muncă.

Pensionarii pot afla mai multe detalii despre aceste perioade asimilate și modul de calcul pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice, unde sunt disponibile și alte informații esențiale pentru cei care doresc să își recalculze corect pensia.